Dezvelirea Primaverii

In marea Moarte, de nu vrei sa te-neci,

Fii tu! cu ceilalti si vezi c-ai sa traiesti! [Me]

Advertisements

From “Dir zugedacht. Wunschgedichte” by Elli Michler

Ich wünsche dir Zeit

Ich wünsche dir nicht alle möglichen Gaben.
Ich wünsche dir nur, was die meisten nicht haben:
Ich wünsche dir Zeit, dich zu freun und zu lachen,
und wenn du sie nützt, kannst du etwas draus machen.

Ich wünsche dir Zeit für dein Tun und dein Denken,
nicht nur für dich selbst, sondern auch zum Verschenken.
Ich wünsche dir Zeit – nicht zum Hasten und Rennen,
sondern die Zeit zum Zufriedenseinkönnen.

Ich wünsche dir Zeit – nicht nur so zum Vertreiben.
Ich wünsche, sie möge dir übrig bleiben
als Zeit für das Staunen und Zeit für Vertraun,
anstatt nach der Zeit auf der Uhr nur zu schaun.

Ich wünsche dir Zeit, nach den Sternen zu greifen,
und Zeit, um zu wachsen, das heißt, um zu reifen.
Ich wünsche dir Zeit, neu zu hoffen, zu lieben.
Es hat keinen Sinn, diese Zeit zu verschieben.

Ich wünsche dir Zeit, zu dir selber zu finden,
jeden Tag, jede Stunde als Glück zu empfinden.
Ich wünsche dir Zeit, auch um Schuld zu vergeben.
Ich wünsche dir: Zeit zu haben zum Leben!

————————————————————————————————
(English Translation)

I wish you time

I don’t wish you all sorts of gifts.
I just wish you, what most people don’t have:
I wish you the time to be happy and to laugh
and if you use it, you can make something out of it.

I wish you the time for your doings and thinking,
not only for yourself, but also to give away.
I wish you the time – not to hastle and run,
but the time to know how to be contented.

I wish you the time – not to pass just like that.
I wish that some of it may be left for you
as a time to marvel and (as a time) to trust,
instead of just looking at the time on your watch.

I wish you the time to reach for the stars,
and the time to grow, that means to mature.
I wish you the time to hope anew and to love.
There is no sense in putting this time off.

I wish you the time to find yourself,
to see the happiness in each day and each hour.
I wish you the time also to forgive.
I wish you: the time to live.

Un grup de pistolari undeva in vestul salbatic sa trezesc blocati. Tratam situatia ca pe o piesa de teatru – quiz, jucata pe marea scena, desertul. Adica vorba aia „desertaciuni sunt toate cele omenesti cate nu raman dupa moarte!”

Cum adica blocati? Aveti putintica rabdare sa va explic, dar sa nu va asteptati de la mine sa am alura de regizor.

Deci unde am ramas? Pistolari in desert, blocati. Toti cu mainile incordate pe, sau aproape de, pistoale. Priviri nervoase aruncate unui altuia. Cate un zambet timid mai pluteste prin aer, intr-o incercare firava de a detensiona situatia.

Asta este tabla de sah, dupa cum ar zice maestrii … de sah evident.

Intrebarea mea, pentru ca sunt un pacifist inascut, asta ca sa nu spun ca mi se face rau cand vad sange si nu-mi place sa am cachita pe blanita, „Cum facem sa rezolvam problema?”.
Bai neica, care problema? Cum adica care problema? Pai, daca nu vezi nici o problema atunci esti pierdut pt umanitate! Umanitatea mea, evident. Dar fie, am putina rabdare si iti explic.
Sunt blocati! Sunt incordati! Isi arunca priviri nervoase! Sunt cu mainile pe pistoale!

——————————————————————————————————————
Scenariu „Sange, mate, pene”

Play!

Actiune:
Trosc pleosc, unu tresare, obosit de la atat incordare! Celalt nu mai face fata tensiunii si incepe se o ia razna. Dintr-odata toti sunt cu pistoalele scoase, stiti voi, ca si personajele alea din india cu mai multe maini si arme in fiecare mana, si gloantele incep sa curga. Doi, raniti. Trei morti, puf puf. Si unu pleaca, ca lui nu-i mai place.
In urma ramane sange, mate, pene si cacat. Desertul tot desert.

Stop!

Pai nu-i pacat, zic eu? Parca mai doar inainte stateau toti la o masa si jucau … poker sau ce joc se mai joaca prin vestul asta care a devenit acum salbatic. Poate se poate mai bine.

——————————————————————————————————————
Scenariu „La curu gol”

Play!

Dialog intern, un pistolar:
Bai in ce situatie de rahat ma aflu! Nu nu fraiere, va aflati cu totii. Oare pot eu sa fac ceva? Ce ma astept eu de la ceilalti sa faca ca sa-mi castge increderea? Cum sa fac eu primul pas?
Eu ce apreciez cel mai mult, este un om deschis. Care este suficient de curajos astfel incat sa se deschida in fata celorlalti. „Accepta-ma asa cum sunt” sau „asta sunt eu, acolo sunt punctele mele sensibile, punctele mele urate. Ataca-le si asta spune mai multe despre tine decat spune despre mine”. Asa ceva m-ar impresiona, mai mult decat o suta de zambete si vorbe mieroase. Se duce direct la inima, cum se zice.
Asta e, primul pas pe care-l pot face. Am sa-i las sa ma cunoasca asa cum sunt eu, cum m-a facut mama.

Actiune:
Unu arunca pistolu si-si da pantalonii jos ramanand „in curu gol”, vorba bancului.

Stop!

Poate intentia este nobila. Rationamentul mai mult ca sigur rezoneaza cu unii dintre noi, dar rezultatul nu poate fi unu bun.
Sa ma repet: Situatia este tensionata. Nervi intansi. Nu toata lumea apreciaza un cur de gol de pistolar intr-un astfel de caz. Este suficient ca unu dinte ei scarbit si oripilat, sa apese pe tragaci. Sau sa nu inteleaga gestul, sa se simta ofensat si din nou sa apese pe tragaci. Sau este suficient ca unul dintre ei sa faca o gluma, considerata stupida in acest context. „Adica eu, fac primu pas, ma expun asa la curu gol si tu tot ce stii sa faci este sa razi si sa scoti gluma asta de 2 bani? Pai stai ca-ti dau eu restu’ fraiere. Ia d’aici fier, sa-ti ajunga” si iarasi poc poc.

——————————————————————————————————————
Scenariu „Dezarmarea”

Play!

Dialog intern, un pistolar:
Neplacuta si riscanta situatia asta. Fara gloante in pistoale totul ar fi mult mai sigur. Hai sa vad daca nu pot eu sa-i conving pe restu, sa-si goleasca pistoalele.

Actiune!
Poc! o basina, Poc! o maslina, Poc! o magie facuta-n surdina. Poc! un cacat si-un floc despicat Si uite dorinta cum sa-ntampat!, vorba robotilor.
„Na fraierilor, acum ca ati ramas cu toti fara gloante, ne potolim?”

Dialog intern, alt pistolar:
Bai ce bulangiu si asta. Adica m-o facut din vorbe, cum se zice, si m-o convins sa trag dupa o fata-morgana. M-o fraierit si m-am trezit fara voia mea pe cealalta parte a strazii. Ok, am pierdut lupta, dar si increderea in el. Sa-si bage undeva tot ce are de zis, eu am plecat. (asta o fi unu mai sensibil si mai suparacios din fire, chiar daca nu va vine sa credeti acolo in vestul salbatic exista si din astia)

Stop!

Pai gata ca-i rezolvata, ar zice unii dinre voi. Da intradevar, daca te multumesti cu atat, e rezolvata! Zic eu. Rezolvarea asta, este numa asa o vorba care ti-o spui ca sa poti dormi mai bine noaptea. Dar sti si tu, si eu, la fel cum stim cu totii, in cazul asta toata lumea pierde. Nu mai sunt gloante, dar neincrederea si tensiunea au ramas. Blocajul este tot acolo, doar ca mutat la alt nivel.

——————————————————————————————————————
Scenariu „Sa o spunem pe bune”

Play!

Un pistolar: Voi vedeti unde suntem si ce facem? (curajos la inceput)
Alt pistolar: Unde, ce? (face pe prostu)
Un pistolar: Pai suntem blocati, cu mainile pe pistoale, incordati si incrancenati unu impotriva celuilalt. (putin bulversat)

Pause!

Da, direct aproach. Cu totii-l stim. In teorie suna foarte bine dar in practica, experienta mea imi spune ca nu prea functioneaza. Scenariul este defapt o combinatie intre cele doua descrise mai sus, in care unu se trezeste in curu gol si ceilalti il fac din vorbe. Hai sa vedeti si cum:

Play!

Alt pistolar: Eu blocat, incordat si incrancenat? Asa vezi tu lucrurile, este doar in imaginatia ta. (cu anitra la contra-atac, adica uite ca o scapat sapunu’)
Un pistolar: Da, dar totusi. Uite cat de incordat te uiti. Toti sunteti gata de lupta. (hop ca se trezeste cu ea infipta si deja e confuz)
Alt pistolar: Cu alte cuvinte, incordarea si lupta este universul in care traiesti si te definesti. Este lentila prin care vezi lumea. (pai acum daca l-am prins, haideti mai multi sa ne simtem bine)
Un pistolar: Da, dar uitate la el cum isi tine mana aproape de pistol. (ho ho frate, dar unde este reciprocitatea)
Alt pistolar: Eu nu sunt cu mana pe pistol. Eu doar vroaim sa ma scarpin la cur. (fraiere, reciprocitate era inainte, acum tu esti capra)

Stop!

Scena, personajele si blocajul au ramas tot acolo. Ascunse putin mai adanc, sub un strat de vorbe si indoieli, asteptand urmatoarea ocazie sa se manifeste.

——————————————————————————————————————

Arunc si eu asa in aer, o provocare
pentru lumea asta mare.
Eu sunt mic nu stiu nimic
si totusi, in viata asta ma implic.
Uite aici o ghicitoare
Zi-mi scenariu rezolvare.

[Om de foc] Soarele asta, fascinanta stea. Joaca unul dintre cele mai importante roluri din teatrul cosmic. Fara el, mumu viata, toata lumea stie. Lumina, caldura, anotimpuri, tot ce-ti poate dori inimioara, toate de la el vin.

[Om de aer] A fost si tratat ca atare in multe dintre mitologiile oamenilor. Un adevarat Zeu, in toata puterea cuvantului.

[Om de foc] Da… si noi tare norocosi am fost, adica la marele fix, la distanta potrivita de el. Prea aproape si te frige de nu te vezi, prea departe si ramai in bezna pe vecie.

[Om de aer] Bezna mintii.

[Om de foc] Da ma … ce nu intelegi? E simplu. Cu soarele ai 2 mari alternative: “Frige” vs. “Bezna” si undeva intre cele doua, exista o fasie ingusta. Atat de ingusta de nici nu-ti vine sa crezi. Acolo toate piesele se potrivesc si exact acolo ne aflam si noi.

[Om de aer] O minune.
Pe tema asta ma macina pe mine de mult o intrebare. Cum de? Cum de minunea s-a putut intampla?

[Om de foc] Dupa cum inteleg eu, lucurile s-au intamplat cam asa:
Mai intai, marea bufnitura sau alte variatii ale Genezei. Dupa care totul a plecat pe o traiectorie destul de bine definita si care conform cu toate legile cunoscute, plus cele necunoscute, nu numai ca au facut aceasta discutie posibila, ci mai mult, chiar inevitabila. Adica intelegi: Poc + Timp => (Soare, Noi). Este adevarat ca, puf-pocul ala de la inceput ramane inca un mister, dar totusi dupa cum spune un zenism: “Daca focul este facut, ceaiul este gata”.

[Om de aer] Da asta am inteles, si totusi intrebarea ramane. “Ceaiul exista pt ca s-a facut focul” sau “focul se face pt ceai”?

[Autor] Printre randuri, printre paie, o capita in odaie.
Daca-i apa nu e foc! … poc poc
Sau?

Am plecat ca sa avem de unde sa ne intoarcem, nu de alta dar intoarcerea pe loc produce ameteala, care duce la buimaceala si tot asa mai departe pana la o confuzie totala. Si tocmai de aia, si NU NUMAI, am plecat.

De ce? Tocmai ce am explicat.

Unde? Scrie-n titlu.

Cand? Eeee … asta-i o poveste in sine. Desi pare o intrebare simpla, cu un raspuns succint, ea reprezinta, cum se zice .. Cheia. Maine nu exista, zice un prieten de-al meu. Si tind sa-i dau dreptate, ca daca ar exista, am sti ce o sa se intample. Dar cum nu stim, bag sama ca nu ne ramane decat sa asteptam. Si exact asta este maine, o asteptare.
Atunci ieri ce o fi? Pai ieri reprezinta sursa acestei asteptari, adica originea cum se zice pe la noi pe la tara. Sa va dau un exemplu: Daca ieri am mancar ceva bun, tin mintesi mi-ar placea sa mai repet experienta. Sau totul pe dos daca intamplarea a fost neplacuta.
Dar oricum o iau,
de aici de unde stau, (vorba poetului)
ieri este o amintire, care la fel ca si asteptarea (aka. maine) nu exista decat in mintea mea.

Bun, fie .. ieri, maine totul in minte, dar azi, cum ramane cu azi, cu acum? Azi exista? Pai eu cred ca exista dar tragedia si comedia in acelasi timp este ca acest acum e cam gol, pentru ca eu sunt plecat cu mintea in ieri si maine. Neprezent in prezent ( ca nu am gasit alta rima) Bine, suficient de teorie ca v-am plictisit.

Si atunci sa inteleg ca am plecat astazi? Nici asta nu stiu :))), ce pot insa sa va zic, cu siguranta, este ca astazi am fost acolo.O parte s-a intors, ca asa e filmu, o parte a ramas, ca nu a avut de ales. Vedeti voi asa se intampla cand te intalnesti cu prezentul, pt ca asta te asteapta acolo. Te intalnesti cu tine, in timpul tau, asa cum nu ai stiut i nu ai crezut ca exista. Cu tine ala care te preiveste inapoi din oglinda (cam creepy), cu tine ala care vrea sa topaie cand e fericit si sa urle cand e suparat, cu tine ala care te cearta cand nu esti atent si faci vre-o boacana, cu tine ala care e serios si moralist si cu multi altii, toti tu.

Si ce-i cu asta, ca pe astia ii vad tot timpul? Da, aveti dreptate cei care si-au pus aceasta intrebare, numai ca acuma sunteti voi singuri cu voi, si in plus eul, ala “care este”, sade incremenit acolo, obosit de la trezitul la ora 4 dimineata, muncit toata ziua, mancat cu mana la ore fixe niste orez cu legume si nu in ultimul rand de la dusul cu apa rece.

Ce o sa iasa? Habar nu am! Fiecare sa incerce pentru el, oricum experienta este de nedescris. Scena a fost ridicata, actorii sunt la locul lor, Motor! Actiune! Ce este sigur e ca o as va intoarceti si o sa vedeti diferenta.

Asa si? Pai normal, diferenta vine din cauza ca ai plecat si acum te-ai intors. Da, dar eu cred ca diferenta vine din interior, din acea calatorie launtrica si nu din cauza destinatiei. Destinatia a oferit mediul propice pentru schimbare dar nu a induso. Dar asta oricum este doar pararea mea.

Si va las acum, fiecare cu gandurile lui, dar nu inainte de a va da o mica intrebare de rumegat. Cine a calatorit?

M-am gandit. Cuget, deci exist.

Ma asez sa ma uit la mine, cu ochii cat cepele, felie peste felie, ingramadite in SOS propriu dulce amarui. Oglinda prafuita arata ce se vede sau mai degraba cine se vede. Vina nu e ei, vina e purtata de graba. Graba este fugita prin marele labirint sa caute si culmea este ca a si gasit. A gasit mintea careia ia cerut o solutie pentru labirint. Mintea a stat, a cugetat si a spus. Raspunsul se afla alaturi de urmatoarele intrebari. Cine se uita? Cine este cel privit? Ce este oglinda?

Boing … o gaza zburatoare se loveste de corp. Vibratiile impactului se transmit, prin apa pana in adancuri, ca sa anunte, acolo jos in abis, ca viata isi cere dreptul de a fii traita. Este ca si fulgerul unei furtuni care lumineaza intunericul. Si bineinteles ca dupa fulger urmeaza si tunetul. Mintea care-si cere dreptul la munca. Vrea sa caute, sa intrebe si sa afle.

Eu, eu continui sa ma privesc. Acum ca sunt aici, nu stiu ce sa zic, nu am nimic de spus. Poate maine.

M povestea unui prieten:

“…. si am sarit

si am cazut

si m-am lovit

si m-am intrebat:

Yuuuy, ce s-a intamplat?”

si M ii raspunde:

“Pai ai sarit!

Da auzi, pe jos era mult praf?”

[Q] Daca lumea ar fi verde, eu as fi Verde-Imparat.

Dar cum lumea nu e verde, mie ce mi-a mai ramas?

[A] Tu, biet ghem de vietate ce-ar putea fi imparat,

daca lumea ar fi verde, n-ai avea nici un necaz.

Addendum: “Per aspera ad astram”

As merge si as incerca ..

Tu floare de nu ma uita, intr-un bocanc te-ai asezat si pe mine m-ai bucurat.

Nu plang despre trecut, ma bucur ca s-a petrecut.

Voi merge si voi incerca, mai departe viata mea.

Vine … 😀

[Q] Why do people have to suffer?

[A] Well, it’s elementary my dear Watson. It’s quantum mechanics!

[Q] I don’t get it, Sir!

[A] Well, you see, it’s in the nature of things.

     Stupid questions generate paradoxical answers, answers that become reality.

     Now you try and live with paradoxes inside your inner world and see what will happen.

Archives