Ma asez sa ma uit la mine, cu ochii cat cepele, felie peste felie, ingramadite in SOS propriu dulce amarui. Oglinda prafuita arata ce se vede sau mai degraba cine se vede. Vina nu e ei, vina e purtata de graba. Graba este fugita prin marele labirint sa caute si culmea este ca a si gasit. A gasit mintea careia ia cerut o solutie pentru labirint. Mintea a stat, a cugetat si a spus. Raspunsul se afla alaturi de urmatoarele intrebari. Cine se uita? Cine este cel privit? Ce este oglinda?

Boing … o gaza zburatoare se loveste de corp. Vibratiile impactului se transmit, prin apa pana in adancuri, ca sa anunte, acolo jos in abis, ca viata isi cere dreptul de a fii traita. Este ca si fulgerul unei furtuni care lumineaza intunericul. Si bineinteles ca dupa fulger urmeaza si tunetul. Mintea care-si cere dreptul la munca. Vrea sa caute, sa intrebe si sa afle.

Eu, eu continui sa ma privesc. Acum ca sunt aici, nu stiu ce sa zic, nu am nimic de spus. Poate maine.

Advertisement