Dezvelirea Primaverii
In marea Moarte, de nu vrei sa te-neci,
Fii tu! cu ceilalti si vezi c-ai sa traiesti! [Me]
Am plecat sa pribegesc singur, cu samanta fricii si a curajului in mine. Cu suportul unor prieteni si ingrijorarea altora, sa vad si sa descopar.
Am plecat cu soarele zambind pe cer si asa am si calatorit. Singuratatea nu e decat un cuvant, sau nici macar. O frica a noastra pentru ca defapt nu suntem niciodata singuri.
Am ajuns in orasul de jos, care si-a deschis bratele si m-a primit cu un zambet larg pe fata.
- Hai si plimba-te cu mine, a spus el!
Si eu am ras si am mers. Soare, lumina, apa, miscare, orasul traia in jurul meu. M-am plimbat cu ochii larg deschisi pe acolo pe unde sufletul a vrut sa mearga. M-am pierdut si m-am gasit. Nu eram singur, eram cu Mine.
- Acum ca esti cu tine, haide sa-ti arat barul de pe plaja, mi-a spus orasul. Abia acum poti sa te bucuri cu adevarat de mine.
Si am ajuns in Oaza de lanca Mecca.
O plaja plina cu nisip fin. Si acolo in mijloc se afla barul. In mijloc era un foc de tabara si peste tot se aflau vase cu jar. Lumea statea linistita pe seslong, pe buturugi sau chiar pe nisip. Totul lumina in rosu si muzica te ademenea sa stai si sa te bucuri. Ceul senin plin de stele veghea asupra noastra, la orizont luminau barcile care se odihneau pe apa. Si muzica doamne, muzica, te ridica pana la cer si-ti dadea drumu sa cazi pana jos, te prindea in ultimul moment si de linistea in 2 sec. Grupuri de oameni dansau, pierzindu-se in ritmuri nebune.
Si eu mai stau, si tu nu pleci, si noi zambim si voi sunteti aici si totul, totul se potriveste.
- Multumesc, multumesc ca m-ai lasat sa gust.
- A fost placerea mea, a spus el. Te astept si data viitoare!
Si asa am pecat mai departe spre alta lume, o lume la care am visat dar de care imi e putin frica. Daca patesc ceva? Dar cum ma uit pe cer acelasi soare imi surade.
- Mergi fara grija, eu tot aici o sa fiu si maine. Ei tot acolo au sa fie. Dar tu … tu o sa fii in vis.
Intradevar este o alta lume. Nu trebuie sa intriu in ea sa-mi dau seama ca este tot si mai mult decat am visat.
La intrare sta un portar care trebuie sa-mi povesteasca toate regulile noi lumi. Trebuie sa stiu toate riscurile la care ma expun. 2 zile inveti de ce trebuie sa te feresti, ce trebuie sa nu faci pt ca altfel poti sa mori. Cica exista 11-12 modalitati de a murii acolo. Trebuie sa le stiu pe toate si sa le inteleg inainte de a intra. Pare ca nu am voie sa fac mai nimic.
- Dar pot face ceva cand ajung acolo? intreb eu.
- Da, sa te bucuri de tot ce avem sa-ti oferim. Invata ce e de invatat, accepta riscurile, depaseste frica si vino.
Si am mers. E un vis, la inceput te impiedici dupa care incepi sa inveti, incepi sa te simti mai confortabil si atunci incepi sa te bucuri. Te bucuri asa cum se bucura un copil de o jucarie, totul este nou, totul este misterios. Si atunci cand crezi ca ai vazut totul si te linistesti, atunci incepi sa vezi. Sa vezi ce se ascunde in fundal, ce se afla in spatele lucrurilor, sa vezi tot ce poti sa vezi.
Una dintre regulile principale ale acestei lumi este sa nu mergi niciodata singur, tot timpul in pereche, motive sunt multe si de inteles, dar a abia acum, acum cand am inceput sa vad, acum inteleg, simt unul dintre acele motive: o bucurie impartasita este tot timpul mai mare.
Calatoria mi-am inceput-o in umbra unui cuvant, Singur. M-am pierdut intr-un oras strain ca sa pot sa ma regasesc si asa m-am cufundat intr-o alta lume sa pot sa aflu ce inseamna impreuna.
Prea putine cuvinte nu spun mare lucru si prea multe sunt de prisos, daar totul pe muzica hmm cine stie unde ne poate duce 
Iaca, uite vine Nelu
Ce a dat si cu srapnelu’,
Vine iara-n batatura
Sa manance prajitura!
Ploua cu lacrimi [vezi Taranisme]
“Sunt liber si independent. Dar ce este libertatea?
O buna parte din viata am fost inrobit de cate ceva, asadar ar trebui sa inteleg semnificatia acestui cuvant. Din copilarie am luptat pentru ca libertatea sa-mi fie comoara cea mai de pret.
Am luptat impotriva parintilor, care vroiau …
Am luptat impotriva colegilor, care radeau …
Am luptat sa obtin o slujba ca sa scap de vesnicul santaj din familie, “noi iti dam bani, dar tu trebuie sa faci asta si asta”
Am luptat pentru fata care am iubit-o in adolescenta .
Am luptat pentru idealul socialist, asta pana i-am ascultat pe Beatles, cand mi-am spus ca e mult mai distractiv sa-ti placa rockul decat Marx.
Am luptat pentru dragostea primei sotii.
Am luptat sa am curajul sa ma despart de prima sotie, pentru ca iubirea nu rezistase si eu trebuia sa-mi urmez calea.
Am luptat sa am curajul sa las munca la ziar si sa ma lansez in aventura scrierii unei carti.
Si in timp ce luptam auzeam oamenii vorbind in numele libertatii, iar cu cat aparau mai cu foc acest drept unic, cu atat mai inrobiti se dovedeau fata de dorintele parintilor, fata de casatorie in care promiteau celuilalt ca raman impreuna “tot restul vietii”, fata de bani, fata de regimuri, de proiectele facute pe jumatate, de iubirile carora nu li se putea spune “nu” sau “pana aici”, de duminici cand erau obligati sa ia masa cu cine nu aveau chef. Sclavi ai luxului, ai apartenentei de lux, ai apartenentei de apartenenta de lux. Sclavi ai unei vieti pe care nu au ales-o, dar pe care s-au hotarat sa o traiasca – fiindca cineva a reusit sa-i convinga ca acela era cel mai bun lucru pentru ei. Si-si traiau asa zilele si noptile, intr-o viata in care aventura era un cuvant dinre-o carte sau o imagine la televizor, viata totdeauna inlantuita, iar daca li se oferea vreo portita, spuneau mereu: “Nu ma intereseaza, nu doresc asa ceva, nu este pentru mine!” Le era cu adevarat frica de orice schimbare in stare sa clatine lumea cu care erau obisnuiti, inchisoarea in care s-au inchis.
Acum sunt liber, dar liber eram si-n puscarie, pentru ca libertatea este lucrul care-l pretuiesc cel mai mult. Sigur asta m-a determinat sa beau vinuri care nu-mi placeau, sa fac lucruri pe care nu trebuie sa le fac si pe care nu le voi repeta, sa am multe cicatrice pe trup si in suflet, sa ranesc pe unii – carora am sfarsit prin a le cere iertare. Nu ma pocaiesc pentru clipele in care am patimit, imi port cicatricele ca si cum ar fi niste medalii, stiu ca libertatea este foarte scumpa, la fel de scumpa ca si sclavia; singura diferenta este ca o platesti cu placere si cu zambet, chiar daca zambetul este udat cateodata si de lacrimi.” [Paulo Coelhio - Zahir]
” Odata ce lipsa de egoism va fi fost stabilita drept regula oficiala, publica sau personala se vor observa consecinte din celel mai placute.
In orice discutie asupra vreunei chestiuni care0i implica pe amandoi, va deveni obligatoriu pentru A sa sutina dorintele ale lui B impotriva propriilor preferinte, in timp ce B va face acelasi lucru in sens invers.
Numai ca dorintele reale ale unuia si altuia sunt cel mai adesea imposibl de aflat; cu putin noroc, vor sfarsii prin a face lucrul care nici unuia nu-i convine, asta in timp ce fiecare va trage aer in piept spunandu-si ca el si-a facut datoria si ca ar fi frumos din partea celuilalt sa-i recunoasca meritele si sa mai lase de la el, desi nu-i prea vine a crede, ca uite ce repede i-a fost acceptat sacrificiul.” [The Screwtape Letters - C.S. Lewis]
“In viata civilizata ura se exprima prin cuvinte, care pe hartie ar ramane total inofensive (Cuvintele nu supara), dar care rostite pe un anume ton sau la un moment anume devin la fel de violente ca un pumn in figura.
Pentru ca jocul sa nu piarda din avant fiecare trebuie sa aplice un dublu standard, sa pretinda ca orice cuvant de-al lui sa fie luat drept ceea ce e, si sa judece spusele celuilalt cu cea mai mare si mai acuta suspiciune, descifrand intentii ascunse in spatele fiecarui context.
Concluzii de genul: Eu doar intreb la ce ora e gata masa si pe ea o apuca pandaliile!
Odata impamantenit obiceiul, vei putea savura spectacolul celui care rosteste lucruri avand intentia clara de a jigni, dar se supara cand vede ca celalalt se simte jignit.” [The Screwtape Letters - C.S. Lewis]
“Să trăieşti Mimilică dragă, şi să fii bună, – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită.
Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu.
Nu, pentru că, mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea,…al doilea…de! norocul şi celelalte “pere mălăieţe”, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea.
Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început.
De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… Atâţi câţi merită…” [Scrisoare adresata de Alexandru Vlahuta fiicei sale, Margareta]
“Este intradevar greutatea cumplita si usuratatea frumoasa?
Povara cea mai grea ne striveste, ne face sa ne incovoiem sub ea, ne lipeste de pamant. In schimb, absenta totala a poverii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar jumatate reala, iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative” [Insuportabila usuratate a fiintei - Milan Kundera]
Lesin in sunet de fanfara,
Cat timp a trecut?
Unu incepe unde altul se termina, zici ca-i un cerc.
Rupe-l si La Multi ani!
Sunt treaz
“Viata omului nu are loc decat o singura data, si noi nu putem verifica niciodata care e ideea buna si care a fost ideea rea, caci, in toate situatiile nu putem decide decat o singura data. Nu ne este harazita o a doua, o a treia viata, ca sa putem compara diferitele decizii.
Intrebarile la care nu avem raspuns marcheaza limitele posibilitatilor umane si traseaza frontierele existentei noastre” [Insuportabila usuratate a fiintei - Milan Kundera]
De aceea: Nu fiti in()trecere prin viata!
Ce pierde un indragostit in urma unei despartiri? Pe cealalta persoana, este raspunsul cel mai evident si cat se poate de corect.
Dar totusi ce pierde el, atunci cand lumea in care l-a ridicat acel dulce vartej dispare?
- pierde pe cineva care era acolo tot timpul, sa-l ajute, sa-l ghideze, sa-l sustina. Cineva de care nu trebuia sa se ascunda si de care nu trebuia sa-i fie rusine. Cineva care-l calauzea prin viata reala in timp ce el putea sa viseze.
- pierde siguranta unei zilei de maine cand nu este singur. Ca fiinta sociala omul este atras de om si gandul singuratatii ne indispune
- pierde visul unui viitor. NU. Nu a unui viitor, ci a acelui viitor, singurul viitor pe care-l vede, care-l stie si care-l vrea.
Atunci cand viata tii se schimba intr-o mare mare masura, cand trebuie sa deschizi ochii, sa te opresti din visat, sa hotarasti tu ce vrei si incotro s-o apuci, sa vezi toate drumurile ce ti se deschid si sa alegi, aceasta schimbare reprezinta un infern. Un infern pentru animalul din om, care tanjeste spre o rutina, se fereste de imprevizibil si cauta placuta usuratate a zidurilor.
Am pierdut o inchisoare pe care mi-am construit-o, o inchisoare inchinata dragostei.
